Mai demult, într-un birou de instituție publică: „Nu vă pot oferi informațiile acestea”.  Biroul cu pricina nu este unul de informare. „Dar unde este biroul de informare?” Nu există. „Și de unde să mă documentez?”, întreabă o doamnă. Trebuie să pregătească un dosar. „Citiți pe pereți”. După câteva zile, în același birou: „Nu vă trebuie actele astea. Unde ați găsit așa ceva?”.  „La dumneavoastră, pe pereți”, vine răspunsul. „Nu vă trebuie.” „Bine, atunci tăiați cu un marker, pe perete.” În dimineața de 27 octombrie, vreo 20 de ieșeni împărtășesc din istoriile lor de interacțiune cu instituțiile statului. Au ales să-și petreacă începutul zilei de sâmbătă la Muzeul Municipal, la cenaclul civic „Metabolismul Cetățeanului: drepturi și instituții”.

Alături de ei se află funcționari publici care explică cum se văd lucrurile din interior. Instituțiile există ca să regleze viața unei societăți, iar drepturile cetățenești reglează puterea și libertatea fiecăruia dintre noi. Cenaclul evoluează în jurul a două capitole care urmează să fie integrate în „ABCivic – Manual de cetățenie activă”. Înainte să ajungă sub tipar, informațiile trec prin filtrul editorilor civici, ieșeni care-și încep weekendul discutând despre instituții și libertăți. 

Descoperă mai jos o hartă de descâlcit labirintul instituțional și 4 drepturi și libertăți de care ai nevoie zi de zi.

Descarcă manualul de cetățenie activă, unde găsești mai multe informații, într-un format prietenos și ilustrat.

***

Statul a devenit, pentru cei mai mulți cetățeni, la nivel internațional și nu doar în România, „o cutie neagră”, un mecanism complicat și opac. Ca orice democrație, statul român este gândit să respecte principiul separării puterilor, filtrul elementar menit să preîntâmpine despotismul statului asupra cetățeanului. La noi se poate vorbi despre o putere legislativă, adică de o autoritate legiuitoare care are obligația de-a legifera, abia din 2003. Legile ar trebui să facă ordine într-o societate, să-i faciliteze o dezvoltare stabilă și echitabilă pentru toți membrii săi. „Ce putem face ca legile să răspundă într-adevăr nevoilor curente?” este un subiect de dezbatere, iar răspunsul dat prin designul instituțional este „Parlamentul, cu rolurile, atribuțiile și mecanismele sale de funcționare”.

Înainte să urmărim harta sintetizată a principalelor instituții și-a rolurilor fiecăreia, un mit se cere a fi demontat, acela că reformele ar fi împiedicate de Constituție. De fapt, mai toate constituțiile arată la fel. Sunt ca „un pachet minimal” care asigură baza de funcționare a oricărui stat. Ba chiar Constituția României prevede că statul nostru funcționează ca o democrație constituțională. Nu toate actele fundamentale menționează atât de specific regimul; a noastră o face.

Ce înseamnă asta? Că drepturile și libertățile prevăzute prin Constituție nu fac subiectul unui proces democratic. Nu se supun la vot. Nici cetățenii, nici reprezentanții politici nu pot vota sau altfel hotărî să renunțe la ele.

Harta celor trei puteri în stat:

 

Drepturile nu se supun la vot în România și nici un cetățean nu le poate pierde. Le poate însă păstra dezactivate, ca pe niște gene recesive în zestrea culturală. Patru dintre ele sunt însă foarte utile în viața de zi cu zi: libertatea de exprimare, dreptul la informație, libertatea întrunirilor și dreptul la petiționare.

Diferența dintre drepturi și libertăți ține de obligațiile instituțiilor de a-ți pune la dispoziție un cadru prin care să-ți exersezi drepturile, în timp ce libertățile te privesc doar pe tine.  De exemplu, instituțiile trebuie să-ți pună la dispoziție documente și date ca să-ți respecte dreptul la informație, dar în ceea ce privește libertatea ta de exprimare, sunt obligate doar să nu ți-o inhibe.

1. Libertatea de exprimare (articolul 30 din Constituție) sau Libertatea mamă

Este, probabil, una dintre cele mai cunoscute libertăți și se află la temelia democrației.  În baza ei ne putem exprima opiniile în mod public, fără a suferi repercusiuni.  Este primul filtru prin care este protejată diversitatea și preîntâmpină transformarea spațiului public într-un monobloc care să-ți impună cum să te îmbraci, ce muzică să asculți, ce produse culturale să consumi și așa mai departe.  Pe scurt, libertatea de exprimare îți permite să fii tu, să ai o identitate.

Cum arată un stat abuziv, care o încalcă? Poate fi un stat care interzice, de pildă, partidele de opoziție, sau îți restrânge dreptul la asociere și la adunări publice, deci te împiedică să te exprimi prin proteste. Poate fi un stat care te sancționează când critici guvernul sau unul care să-ți impună norme standard în privința alegerilor profesionale, vestimentare, culturale etc., așa cum se întâmpla înainte de Revoluție.

Când vine vorba despre abuzuri referitoare la libertatea de exprimare, statele abuzează restricționând-o, iar cetățenii, sporind-o cu rea credință. În Constituție se menționează expres care sunt limitele acestei libertăți. Totul merge până la „defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri până la prejudicierea demnității, onoarei, vieții particulare a persoanei și a dreptului acesteia la propria imagine”.

 

2. Dreptul la informație (articolul 31 din Constituție)

Majoritatea poveștilor împărtășite în timpul cenaclului civic despre interacțiunea cu instituțiile au format un puzzle despre limitele respectării acestui drept. Unele instituții sunt proactive și sar în întâmpinarea ta, informându-te corect și rapid. De cele mai multe ori însă trebuie să sapi după informații. „Le-am transmis un e-mail celor de la Pro TV, care difuzaseră o știre despre un proiect din Cluj. Voiam să aflu mai multe despre cum au făcut ei, de-au rezolvat o problemă”, a povestit unul dintre participanți. În scurt timp a primit un telefon de la Primăria Cluj: „Aveți un fax pe care să vă trimitem documentele?”

Cel mai scurt drum către informațiile care te interesează este să le ceri. Autoritățile trebuie să îți pună la dispoziție, din oficiu sau la cerere, orice informații de interes public pe care le dețin. E bine să știi că „informațiile de interes public” sunt definite exclusiv, iar nu incluziv. Cu alte cuvinte, ai dreptul să afli orice informație care nu este secretizată. Regula se aplică în raport cu instituțiile, fiind susținute din bani publici. Fundațiile, companiile private, băncile ș.a.m.d. nu se încadrează în categoria actorilor obligați să te informeze.

Care sunt, așadar, informațiile de interes public?

Informații din oficiu: regulamente, orare, contacte, rapoarte de activitate, strategii, planuri de achiziții, organigramă, bugete

Informații la cerere: registre, rapoarte, statistici, contracte etc. Poți solicita copii ale acestor documente oficiale însă trebuie să achiți contravaloarea costului de fotocopiere.

Orice persoană fizică sau juridică, de naționalitate română sau străină, poate cere informații publice, fără să-și motiveze solicitarea.

Cum le obții?

Există două căi: prin viu grai, la sediul instituției/autorității publice sau regiei autonome ori prin telefon, sau printr-o cerere scrisă transmisă prin e-mail sau fax. Dacă soliciți informații în scris, atunci instituția căreia i te adresezi este obligată să-ți răspundă:

• în 5 zile, dacă refuză să îţi comunice informaţia;
• în 10 zile, comunicându-ţi informaţia sau înştiinţându-te că informaţia este complexă şi sunt necesare 30 de zile pentru un răspuns;
• în 30 de zile, comunicându-ţi informaţia complexă solicitată.

Ce poți face dacă nu ți se răspunde la cerere?

În cazul acesta, ai la dispoziție trei variante: redactezi o reclamația administrativă, faci o plângere în instanță,  sau apelezi la Avocatul Poporului.

Reclamaţia administrativă o adresezi conducătorului autorităţii sau instituţii publice care ți-a încălcat dreptul de-a ști. Incluzi aceleași mențiuni ca și în cererea de informare, dar adaugi și o scurtă justificare prin care să argumentezi de ce consideri că ți-a fost încălcat un drept. Trebuie să o transmiți în termen de 30 de zile de la data în care ți s-a comunicat un refuz, respectiv, de la data în care ar fi trebuit să primești răspunsul, în cazul în care ai fost ignorat, sau de la data în care ai primit un răspuns pe care-l consideri însă nesatisfăcor.

Dacă alegi să acționezi în instanță, apelul către instanțele judecătorești este gratuit. Dacă vei pierde însă procesul, va trebui să achiți onorariul pentru avocatul instituției pe care ai acuzat-o.

Există două legi pe care te sprijini când soliciți informații de interes public: Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public și Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Cea din urmă stabilește responsabilitățile instituțiilor referitoare la consultarea cetățenilor pe parcursul procesului de elaborare și adoptare a actelor normative.

3. Libertatea întrunirilor (articolul 39 din Constituție)

Protestele de stradă, mitingurile, demonstrațiile sau marșurile, toate acestea sunt posibile și protejate prin libertatea întrunirilor, care îți permite să organizezi evenimente pașnice în spațiul public.

Dacă organizezi o adunare publică, trebuie să înștiințezi mai întâi primăria, menționând data, locul, durata, numărul estimativ de participanți  și, eventual traseul preconizat, precum și serviciile pe care le soliciți de la Consiliului Local, poliție sau jandarmerie.

Autoritățile nu-ți pot nega dreptul de-a protesta, dar, în cazul în care este programată o altă manifestație, în același loc și în același interval, va trebui să regândești detaliile evenimentului pe care-l plănuiești.

Când participi la proteste este bine să știi că autoritățile au dreptul să te legitimeze, dar nu te pot duce cu forța la poliție, dacă ești pașnic. Poți, așadar, să refuzi deplasarea la secție. Presiunile din partea forțelor de ordine constituie un abuz care poate fi contestat ulterior, în scris. Agenții sunt obligați să se legitimeze atunci când intră în dialog cu tine, dar dacă nu o fac, le-o poți cere chiar tu, în mod politicos.

Dacă manifestația devine violentă, autorităție îți pot cere, totuși, să părăsești mulțimea, dar fără să folosească forța fizică și, în nici un caz, nu te pot lovi dacă nu prezinți un pericol pentru cei din jur.

Desigur, ești liber să filmezi sau să fotografiezi și este indicat să o faci.

Principalele acte normative din care te poți informa cu privire la drepturile și obligațiile autorităților în diverse situații, sunt Legea 550/2004, Ghidul de intervenție profesională și Codul de etică și deontologie al polițistului.

 

4. Dreptul la petiționare (articolul 51 din Constituție)

În nume propriu, sau alături de alți semnatari, poți solicita autorităților să ofere explicații sau să dea curs unor acțiuni.  Cererile, reclamațiile sau sesizările pe care le faci, sunt posibile și protejate prin lege în baza dreptului la petiționare.

În funcție de complexitatea situației, petițiile pot fi individuale sau colective. Cele colective vizează, în general, să declanșeze o schimbare mai consistentă.

Petiția individuală, adică reclamația, sesizarea sau cererea ta punctuală, trebuie să conțină numele tău, datele de identificare (adresa completă, CNP (dacă este persoană fizică)/CUI (în cazul persoanelor juridice), detalii de contact (adresă de e-mail, număr de telefon), numele şi adresa entităţii căreia îi adresezi petiția.  Fără aceste informații, petiția ta poate fi clasată, așa că asigură-te că le introduci. Abia apoi redactezi un scurt rezumat despre problema pe care o semnalezi și o vrei rezolvată, precum și un paragraf despre motivele pentru care formulezi petiția. Poți sugera, de asemenea, și posibile soluţii pentru rezolvarea problemei pe care o aduci în atenție.

Când vrei să rezolvi o problemă de interes colectiv, apelează la petiții întărite prin semnăturile mai multor persoane. Folosește platformele digitale special create pentru redactarea petițiilor, deoarece îți permit să distribui mesajul mai ușor, către audiențe mai largi.

 

Doar patru îndatoriri

Drepturile tale sunt garantate prin Constituția României, titlul al II-lea, în articolele 22-53. După drepturi, apare o listă scurtă cu doar patru responsabilități cetățenești: să fii fidel țării, să o aperi, să-ți plătești taxele și impozitele și, respectiv, să îți exercități drepturile și libertățile cu bună-credință.

Află mai multe în „ABCivic – Manual de Cetățenie Activă”! Descarcă manualul de cetățenie activă, unde găsești mai multe informații, într-un format prietenos și ilustrat.