AMINTIRI BUNE DIN VREMEA PANDEMIEI

În luna februarie, alături de Cosmina, am început misiunea ca facilitator în proiectului ABCivic la liceu.

Toată ideea metodei ”Issues to Action”, pe care o aplicăm în ABCivic la Liceu, este ”learning by doing” (învățarea din experiență practică). Așadar, fără să ne lungim prea mult cu vorba, având la dispoziție doar 50 de minute (o oră de dirigenție), am aplicat un joc de rol. 

Am imaginat organizarea unor proiecte în care elevii aveau de jucat roluri de organizatori, factori de decizie și sponsori. Am împărțit clasa în două echipe mari pentru câte un proiect: Balul de absolvire în mansarda Casei Pogor și un Festival de teatru pentru liceeni la Teatrul Luceafărul. Sub presiunea timpului, echipele au trebuit să bifeze diferite sarcini pe care le-ar presupune, în linii mari, și un proiect real. Am avut grupul organizatorilor care aveau de stabilit numărul de participanți, activitățile din cadrul evenimentului, invitați speciali, precum și de obținut aprobări de la directorii școlilor și instituțiilor implicate și sponsorizări pentru catering și tipărituri. Alt grup reprezenta ”autoritățile”: directorii școlilor și instituțiilor unde urmau să se desfășoare proiectele; rolul lor era să afle informații de la organizatori, pe baza cărora să acorde aprobările necesare. Un alt grup a fost cel al companiilor, în care elevii jucau roluri de director general și director de marketing ai unor restaurante și tipografii. Misiunile lor presupuneau să lucreze în echipă pentru a stabili numele și logo-ul companiei, dar și să negocieze cu organizatorii evenimentelor condițiile sponsorizărilor. Am urmărit ca liceenii să-și testeze și să-și descopere abilitățile de identificare a nevoilor, de organizare, delegare, colaborare și negociere, care le sunt necesare și în proiecte civice, dar și în viața de zi cu zi. 

Liniștea de la începutul orei s-a transformat repede în zumzet, apoi zarvă.

Experiența mea de la Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” a fost foarte asemănătoare cu cea a Cosminei la Colegiul Național ”Emil Racoviță”. Vocile tinerilor încercau să se acopere unele pe altele și tot nu reușeau să bată tropăiala și zgomotul băncilor printre care se tot mișcau echipele. Unele echipe de organizatori au petrecut mai mult timp în analiza instrucțiunilor și planificare, altele au trecut repede la acțiune: completarea formularului pentru aprobări și negocierea sponsorizărilor. Unii au acționat grupați și au preferat să meargă toți la negocieri, alții și-au împărțit sarcinile. Pe toți, însă, i-a prins așa de mult jocul de rol, încât nici nu au auzit semnalul de final. Și la sesiunile Cosminei, și la ale mele am observat că negocierile i-au captivat cel mai mult; nu s-au lăsat până nu au obținut o semnătură sau o sponsorizare chiar și în timp ce se întorceau la locurile lor. A fost grozav să-i vedem așa entuziaști și serioși în jocul lor. 

Ne-a luat un pic de timp să facem din nou liniște, apoi a urmat partea serioasă: ce concluzii tragem din acest exercițiu? Ce a mers bine? De ce? Ce nu a mers așa bine? De ce nu? Ce am putea face altfel data viitoare? 

”Am învățat și descoperit munca din spatele unei organizări.”

”A trebuit să îmi folosesc imaginația, să comunicăm; am experimentat ceva nou”; ”lucru în echipă”;  ”socializarea”; ”a fost o provocare pentru noi, un element de noutate”; ”invocarea imaginației”; ”am putut negocia așa cum nu am putea în realitate” sunt câteva dintre aspectele jocului de rol care le-au plăcut elevilor de la Colegiului Pedagogic ”Vasile Lupu”. 

”ne-am organiza mai bine”, ”ne-am mobiliza mai repede”, ”analizarea misiunilor”, ”aș vorbi cu celelalte grupe mai mult”, ”am organiza timpul altfel”, ”am interacționa mai mult”, ”comunicarea pe echipe”.

După spusele adolescenților, cel mai mult le-a plăcut că au avut parte de un exercițiu „interactiv, interesant și diferit”, care „simulează foarte bine realitatea”. 

De asemenea, chiar dacă „nu am avut suficient timp”, le-a mai plăcut să descopere că „a existat bună înțelegere” și că au avut ocazia, prin formatul jocului, să „ne susținem opiniile, să ne ascultăm unii pe alții și ne-am pus de acord (în stabilirea unei strategii de organizare)”.

A fost interesant de observat cum pentru același scenariu echipe din clase diferite au abordat strategii diferite.

Astfel, la întrebarea „ce ați face diferit data viitoare” unii au răspuns „ne-am organiza mai bine”, „ne-am împărți mai bine sarcinile”, alții „nimic” pentru că au reușit să se organizeze încât să bifeze toate sarcinile.

Între motivele pentru care cred că au reușit, au notat „suntem convingători”, „avem spirit de echipă”, „am colaborat cu celelalte echipe”.

Am realizat că i-am subestimat foarte mult.

Am pornit cu mari emoții, și eu, și Cosmina. Ne temeam că vom fi întâmpinate cu scepticism, că ideea organizării unor proiecte pentru comunitatea lor școlară li se va părea fie plictisitoare, fie prea ”science fiction”. Am văzut, însă, în aceste prime întâlniri, cum au luat jocul de rol în serios și cum s-au implicat, fiecare în ritmul și stilul lui. Aceasta ne-a dat încredere. Feedback-ul lor ne-a entuziasmat și mai mult pentru ceea ce urma să construim împreună: proiecte civice care să pornească de la nevoile lor reale din comunitățile școlare. În plus, și-au asumat responsabilitatea să-și completeze singuri o constituție a clasei pentru ca toate întâlnirile noastre să se desfășoare cât mai bine. Mai ales ne-a bucurat să ne spună că abia așteaptă următoarea sesiune. 

Nu aveam în față niște copii, ci adulți în devenire care au nevoie să fie luați în serios.

Acesta este sentimentul cu care am rămas, împreună cu Cosmina, după sesiunile introductive cu cele 6 clase. Concluziile pe care le-au desprins ne-au arătat că au o gândire matură, că își dau seama că pot colabora mai bine, că au nevoie să prioritizeze sarcinile, să cunoască bine scopul, cerințele, limitele, posibilitățile. Ne-au arătat că au o voce a lor și că vor să îi auzim, să îi ascultăm. 

În doar 50 de minute am reușit să ne ”scuturăm” de temeri și să ne luăm o doză mare de energie bună, entuziasm și motivație de la adolescenții grozavi pe care i-am întâlnit.